Scurt istoric
Întemeiat la 2 Februarie 1920 sub titulatura de Institutul de Istorie Națională și plasat iniţial sub egida Universității din Cluj, el este cunoscut drept cel mai vechi Institut din România dedicat cercetării istoriei și disciplinelor sale conexe.
Numele interbelic al noii instituţii a fost acela de Institutul de Istorie Naţională din Cluj. Între 1920-1940, institutul a funcţionat la Cluj, între 1940-1945 la Sibiu şi din nou la Cluj, din 1945 până astăzi. În primii 25 de ani de existenţă, pe care o numim perioada istorică, Institutul de Istorie Naţională, prin personalul ştiinţific de mare valoare, a publicat cărţi, volume de documente şi studii numeroase referitoare la istoria Transilvaniei din Evul Mediu până în contemporaneitate.
În aceste etape de pionierat, personalul ştiinţific al Institutului de Istorie Naţională a colaborat din plin cu catedrele de istorie ale Universităţii, de asemenea, profesorii Almei Mater au publicat şi au sprijinit revistele şi colecţiile institutului care, pe deasupra, şi-a coroborat eforturile şi rezultatele notabile ale muncii ştiinţifice cu cele ale creaţiilor de profil, nu mai puţin prestigioase, obţinute de Institutul de Istorie Universală şi cel de Studii Clasice.
La 1 mai 1949 institutul a primit denumirea de Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj al Academiei Române. Cu acest prilej au fost incluşi în compunerea sa unii specialişti de istorie universală, est-europeană, studii clasice de la Centrul de studii şi cercetări privitoare la Transilvania, ce fusese înfiinţat la Sibiu în 1943. În pofida unor ingerinţe politice stânjenitoare, institutul a reuşit să continue, în liniamentele ei esenţiale, tradiţia interbelică şi să publice numeroase cărţi, studii, tomuri de documente, de inscripţii antice, bibliografii cu problematici şi subiecte variate, de la istoria veche şi antică, până la cea contemporană. Institutul a beneficiat în această nouă perioadă e existenţei sale de prestigiul unor directori din rândul academicienilor români, cum au fost Constantin Daicoviciu şi Ştefan Pascu. Această tradiţie, care îi are ca precursori pe vestiţii directori interbelici Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu, este continuată astăzi prin directorii care s-au succedat: Aurel Răduțiu, Camil Mureșanu, Nicolae Edroiu, Ioan Bolovan
Începând din 1975 Institutul a fost trecut în componenţa Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca până în ianuarie 1990 când, în urma hotărârii luate de Adunarea Generală, a revenit în componenţa Academiei Române, avându-l ca director pe Aurel Răduţiu.
În acelaşi an Institutul de Istorie şi Arheologie s-a divizat în două unităţi, respectiv Institutul de Istorie din Cluj-Napoca, şi Institutul de Arheologie şi Istoria Artelor. A urmat apoi Hotărârea Guvernului nr. 1366/27.XII.2001 prin care Institutul de Istorie din Cluj-Napoca se unifica prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane sub numele de Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, instituţie publică cu personalitate juridică (cu sediul în str. Napoca nr. 11). De atunci s-au creat în cadrul instituţiei noastre două compartimente distincte, unul pentru istorie şi celălalt pentru ştiinţele socio-umane, cu administraţie şi conducere unică.
Din anul 2010 noul sediu al Institutului se află pe strada M. Kogălniceanu nr. 12-14 din Cluj-Napoca.
Începând din anul 1996, Institutul dobândeşte dreptul de a organiza activităţi doctorale, în prezent activând 6 cercetători/profesori care, în calitate de conducător de doctorat, au coordonat programele de pregătirile ale unui număr de peste 130 doctoranzi. Au fost confirmate până în prezent 107 titluri de doctorat. Restul doctoranzilor se află în diverse stadii de pregătire și elaborare a tezei de doctorat.
