METODOLOGIE

Din perspectiva lui Akira Iriye, istoria transnațională prezintă o abordare care se concentrează pe „conexiuni și circulații” care transcend granițele naționale (Iriye 2013), în timp ce Heinz-Gerhard Haupt și Jurgen Kocka (2009) subliniază distincția dintre istoria comparată și transnațională. Potrivit lui Costa Pinto și Kallis (2014), dinamica „implicațiilor transnaționale a generat un câmp fascinant de bogat al circulației ideilor și practicilor care au modelat experiența atât a „fascismului” cât și a „dictaturii” interbelice mult mai mult decât se presupunea anterior” (Costa Pinto și Kallis 2014: 4).

Bazându-se pe această abordare teoretică și pe colecțiile de arhivă deschise recent, proiectul își propune să analizeze rețelele și fluxurile dintre Germania nazistă și grupul Volksdeutche din România pe patru paliere: (1) mobilitatea tinerilor etnici germani și rolul acestuia în asimilarea ideologiei naziste; (2) funcționarea rețelelor transnaționale de relații personale și rolul acestora în structurarea conducerii mișcării naziste locale; (3) circulația modelelor și practicilor instituționale naziste între Germania și Europa de Est, cu accent pe cazul germanilor români, în special asupra modului în care elita nazistă locală a înțeles și a adaptat aceste modele și practici la contextul local; (4) evoluția post-1945 a rețelelor menționate mai sus și a modului în care acestea au influențat crearea și activitatea asociațiilor de emigranți etnici germani, așa-numitele Landsmannschaften, în Germania de Vest, precum și politicile Securității de manipulare a vinovăției politice a foștilor lideri GEG care au rămas în România.

Pe parcursul diferitelor etape ale proiectului, metodologia acestuia este ajustată la întrebările cheie ale cercetării și la tipul de surse. Când abordăm aceste surse, în special cele create de serviciile secrete, trebuie să ținem cont de intenționalitatea din spatele creării diferitelor documente și de logica interioară a acelor arhive. De pildă, Securitatea a arhivat și reorganizat dosare moștenite de la serviciile secrete române interbelice (Siguranța și S.S.I.) pentru a dovedi vinovăția politică a țintelor sale. În consecință, această logică a structurat noile fișiere create prin îmbinarea diferitelor tipuri de documente.

Proiectul propune următoarele întrebări cheie ale cercetării: Ce rol a avut mobilitatea tinerilor care au studiat în Germania anilor 1920-1930 în procesul de radicalizare politică și în transferul de ideologie și practici politice naziste? Cum s-au structurat și ce rol au avut rețelele de relații personale transnaționale care au legat lideri naziști locali cu elita din Germania Nazistă? Cel rol au avut aceste rețele în transferul unor practici politice precum Führerprinzip dinspre Reich spre România? Cum au fost transferate practicile discursive care vizau uniformizarea diferențelor de clasă socială, religie și mai ales a diferențelor culturale și lingvistice între grupurile de germani din România în vederea formării unei „comunități rasiale naziste a germanilor din Sud Est” (Volksgemeinschaft)? Supraviețuiesc aceste rețele personale după 1945? Ce rol au ele în formarea și structurarea politcicilor organizațiilor germanilor rămași sau emigrați din România (așa-zisele Landsmannschaften)? Cum folosește Securitatea a aceste rețele și trecutul nazist în vederea trimiterii unor informatori sau agenți de influență în RFG începând cu anii 1960? Au fost liderii fostului GEG un bazin de racolare pentru Securitate?

METHODOLOGY

In Akira Iriye’s view, transnational history features an approach focusing on “connections and circulations” transcending national borders (Iriye 2013), while Heinz-Gerhard Haupt and Jurgen Kocka (2009) emphasize the distinction between comparative and transnational history. According to Costa Pinto and Kallis 2014, the dynamics of the “transnational entanglements generated a fascinatingly rich field of circulation of ideas and practices that shaped the experience of both inter-war ‘fascism’ and ‘dictatorship’ far more than previously assumed” (Costa Pinto and Kallis 2014: 4). Drawing on this theoretical approach and relying on recently-opened archival collections, the project aims to analyze the networks and fluxes between Nazi Germany and Romania’s Volksdeutche at four levels: (1) the mobility of ethnic-German youths and its role in the assimilation of the Nazi ideology; (2) the functioning of the transnational networks of personal relations and their role in structuring the leadership of the local Nazi movement; (3) the circulation of Nazi institutional models and practices between Germany and Eastern Europe, with a focus on the case of Romanian Germans, especially on how the local Nazi elite understood and adjusted these models and practices to the local context (4) the post-1945 evolution of the aforementioned networks and the manner in which they impacted the creation and activity of ethnic-German émigré associations, the so-called Landsmannschaften, in West Germany as well as the Securitate’s policies of manipulating the political guilt of the former GEG leaders who had stayed in Romania.

During the different stages of the projects, the methodology of the project is adjusted to the key research questions and type of sources. When approaching these sources, especially those created by secret services, we must take into account the intentionality behind their creation of various documents and the inner logic of those archives. For example, the Securitate archived, and reorganized files inherited from the interwar Romanian secret services (Siguranța and SSI) in order to prove the political guilt of its targets. Consequently, this logic structured the new files created by merging various kind of documents.

To conclude, drawing the conceptual framework of transnational history and by resorting to an analysis of collective biographies and social networks of the Nazi leadership and discourse analysis, the project aims to answer the following key question: (1) What role did the mobility of youths who studied in Germany in the 1920s and 1930s play in the process of political radicalization and in the transfer of Nazi ideology and political practices?; (2) How did the transnational networks of personal relations that connected the ethnic-German Nazi leadership with the Nazi elite in the Third Reich structure themselves and what role did they play?; (3) What role did these networks play in the transfer of political practices from the Reich to Romania?; (4) How were the discursive practices aimed at eradicating social and religious, and especially cultural and linguistic, differences between the German groups in Romania with a view to creating a “Nazi racial community in the South-east” (Volksgemeinschaft) transferred?; (5) Did the aforementioned networks survive after 1945?; (6) How did the Securitate reconstruct and eventually use these networks to exploit the Nazi past with the aim of infiltrating them with informants and agents of influence in West Germany starting with the 1960s?